ALERTA: Avarie majora in sistemul informatic al CFR! Afecteaza toti calatorii!

CLUB FEROVIAR dă ALERTA: De aproape 72 de ore, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA se confruntă cu o avarie informatică majoră.

Practic, pare că… se țin lanț belele în privința transportului pe calea ferată…

În țara IT-iștilor, pasagerii trenurilor de stat sau private NU mai pot afla în timp real dacă o anumită cursă are întârziere pe parcurs și sunt nevoiți să sune la Informații CFR, ca în secolul trecut. Conducerea companiei a confirmat existența avariei, însă nu a precizat cauza sau un timp aproximativ în carearputea fi remediată problema.

De mai bine de zece ani, pe site-ul oficial al administratorului infrastructurii feroviare este prezentă rubrica ”Trenul meu”. Până acum trei zile, oricine putea să acceseze această secțiune, să introducă numărul trenului care-l interesa și să obțină date în timp real despre unde se află în momentul respectiv (chiar dacă trecuse fără oprire printr-o anumită stație) și ce întârziere are.

*În imaginea alăturată, o captură de site realizată de noi în luna noiembrie a anului trecut, se poate observa că este precizată întârzierea trenului R 5625 Suceava-Putna, transmit cei de la https://clubferoviar.ro/ .

De asemenea, puteai să-ți dai seama cu aproximație unde s-a acumulat întârzierea – dacă vedeai că la Predeal, de exemplu, trenul figurează ”la timp”, iar la Azuga mențiunea era de ”X minute întârziere”, era clar că ceva s-a întâmplat între cele două stații.

Totodată, și pe site-ul infofer.ro, unde poți afla mersul trenurilor pe orice relație și indiferent dacă este vorba de operatorul feroviar de stat SNTFC Călători SA sau de un operator privat, era precizat în dreptul fiecărei curse dacă are sau nu întârziere. O facilitate utilă atât pentru călători, cât și pentru pasionații feroviari.

Societățile feroviare de stat n-au intrat în secolul 21

Era singura cale de informare pentru publicul larg (nu pentru ceferiști), în condițiile în care sistemul feroviar de stat din România nu are un cont de Twitter (rețea care distribuie informațiile în timp real, nu ca Facebook, care se bazează pe un algoritm) unde să se posteze toate incidentele produse – accidente, deraieri, defectări de locomotive etc. Așa procedează toate administrațiile feroviare serioase din Europa și nu numai”, concluzionează cei de la Club Feroviar.

Ce scrie pe site-ul CFR?

„Urmare avizării primite de la CFR SA – SC Informatică Feroviară SA sunt disfuncţionalităţi temporare în funcţionarea serviciului „Trenul Meu” din aplicaţia Mersul Trenurilor. 

Departamentul de specialitate al  SC Informatică Feroviară SA lucrează la remedierea problemelor tehnice  apărute la  serverele care gestionează afişarea informaţiilor în timp real despre circulația trenurilor.

Această disfuncţionalitate temporară nu afectează informarea călătorilor prin intermediul panourilor de afişaj din staţiile CFR.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: