Agenția Prahova a BNR vă invită la expoziția „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”

Banca Națională a României Agenția Prahova organizează, în perioada 7 octombrie – 15 decembrie 2024, expoziția „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”. Acest proiect educaţional are în vedere creșterea nivelului de cunoaștere a însemnelor monetare în rândul publicului larg și descoperirea faunei numismatice care a decorat monedele și bancnotele de-a lungul vremii.

Expoziția este o invitaţie la o „călătorie” în jurul lumii: peste 100 de specii și subspecii din faună pot fi admirate pe cele 250 de însemne monetare expuse – de la monede din Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, emise în diverse state, regate și imperii, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente.

Dintre piesele care au circulat pe teritoriul actual al României, se remarcă monedele din argint histriene şi dacice – drahma (Histria, sec. IV î.Hr) și tetradrahma (Dacia, tip Aninoasa-Dobreşti, sec. III‑II î.Hr.), precum și Leeuwendaalder-ul sau talerul-leu, considerat strămoșul leului românesc.

Expoziția este deschisă publicului (cu programare prealabilă la adresa de e-mail: lucia.ilinca@bnro.ro), în intervalul orar 9:30 – 16:00, la sediul Agenției Prahova a Băncii Naționale a României, din Ploiești, Piața Victoriei nr. 6, județul Prahova.