Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) anunţă că trimite Corpul de Control, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, în urma scandalului iscat pe tema gestionării deşeurilor la Ploieşti. Decizia vine după ce primarul oraşului Ploieşti l-a acuzat public pe şeful APM Prahva că este „instrumentul” a ceea ce edilul numeşte „mafia gunoaielor”.
«Scandalul aflat în desfășurare, în aceste zile, pe tema colectării deșeurilor din Municipiul Ploiești, relatat pe larg de mass-media locală, a determinat conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) să trimită Corpul de Control, la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova (APM).
„Au fost formulate acuzații la adresa conducerii APM Prahova, Instituție aflată în coordonarea ANPM și în subordinea Ministerul Mediului – România și, pentru că nu ne dorim să existe niciun fel de suspiciuni în privința activității noastre centrale sau din teritoriu, am decis să trimit, mâine, la Ploiești, Corpul de Control și un specialist al Direcției Juridice a agenției, pentru a verifica modul în care a fost acordată Autorizația de Mediu pentru operatorul aflat sub contract cu municipalitatea. E important ca această situație să fie rezolvată înainte de a deveni o problemă de sănătate publică și vreau să mă asigur că, în ce ne privește, demersurile legale au fost și vor fi făcute corect și în acest caz”, a explicat, într-o postare pe contul ANPM Președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.
În cursul zilei de ieri, Primarul Ploieștiului a fost la APM Prahova, pentru a discuta problema autorizării noii companii de salubritate agreate de primărie, iar mai multe autogunoiere au fost aduse în fața APM Prahova», tranmsite în această seară conducerea ANPM.
Instituţia precizează că rezultatele controlului ANPM vor fi făcute publice în zilele următoare.
După ce municipiul Ploieşti a ieşit din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Prahova şi autorităţile locale au semnat contract cu un nou operator de salubritate, Noua firmă nu poate acţiona pentru că nu a primit autorizaţia de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova. Primarul oraşului, Mihai Poliţeanu, îl acuză pe directorul APM Prahova că este instrumentul „mafiei deşeurilor”. Directorul APM Prahova a explicat că firma de salubritate trebuie să aştepte decizia APM Mehedinţi în acest sens.

