Agenda Termoficarii al Ploiesti: Ce se intampla acum si de declara Primarul

Trebuie să afle toți ploieștenii: Consiliul Local Ploiești a aprobat în cadrul ședinței extraordinare de azi un proiect privind contractarea unui împrumut pentru plata gazelor necesare producerii energiei termice pentru Ploiești, context în care primarul municipiului a trecut în revistă situația datoriilor pe care municipalitate le are, la acest moment, către operator, respectiv stadiul proiectelor planificate pentru termoficarea orașului.

Edilul precizează că areieratele către Termo au scăzut de la 53 de milioane de lei, valoare din noiembrie, la 41 de milioane în decembrie și la 10 milioane în prezent, prin compensarea cu datoriile pe care operatorul le avea, la rândul său, către Primărie, în contul împrumuturilor primite.

Iată declarația completă a primarului:

Noutăți privind sistemul de tremoficare din Ploiești

Sistemul de termoficare din Ploiești este punctul financiar sensibil al Ploieștiului. A generat în jur de 2/3 din datoriile Ploieștiului care se situează în jurul a 70 de milioane de euro, adică cam jumătate din veniturile anuale ale Ploieștiului, exceptând fonduri europene sau împrumuturi care au destinație precisă de investiții.

Arierate față de Termo Ploiești

La momentul preluării mandatului, în noiembrie 2024, Primăria ploiești avea arieratele față de Termo Ploiești în valoare de 53 de milionae de lei. În decembrie am scăzut arieratele de 41 de milioande de lei. În ianuarie, arieratele au scăzut la 10 milioane de lei.

Ceea ce reprezintă o îmbunătățire semnificativă și peste așteptări.

Datoriile actuale față de Termo, incluzând arieratele, sunt de 58 de milioane de lei (pe lângă arierate au apărut facturile recente). Vom achita foarte curând 25 de milioane de lei, care vor fi împrumutați de la finanțe, cu o perioadă de rambursare de 5 ani. Ceea ce va scădea daoriile la 33 de milioane, incluzînd 10 milioane arierate.

Comparativ cu ianuarie 2024 când Termo deja înghițise o sumă de 80 de milioane de lei, (creditul de la EximBank), la final de ianuarie 2025 activitatea Termo ne costă în jur de 25-30 de milioane de lei. Pentru că în februarie va începe să vină marea majoritate a încasărilor de la populație și nivelul de subvenție a scăzut între timp, Termo Ploiești poate respire mai bine și plăti aproape singură facturile viitoare pentru gazele cu care produc energia termică.

Toată această gură de aer ne dă posibilitatea să mutăm efortul de la a supraviețui la pașii următori necesari:

1 Să ne concentrăm pe plata celor 60 de milioane de lei, contravaloarea certificatelor CO2, pe care trebuie să le plătim până în iunie (și acesta va fi un efort financiar uriaș);

2Să pornim la început de februarie un grup de motoare în cogenerare (împrumutat) cu putere de 20 Mw;

3Să demarăm la final de ianuarie/început de februarie procedura de achiziție a unui grup de motoare cu putere de 40Mw în sistem de cogenerare (producție și de energie termică și de energie electrică);

3Să semnăm pe 28 ianuarie un contract de finanțare europeană pentru reabilitarea a 24 km de rețea de termoficare și să asigurăm partea noastră de cofinanțare care poate merge (sperăm că nu va fi cazul) până la 107 milioane de lei.

Am ieșit, deci, la acest moment, din zona critică care ar fi însemnat colapsul sistemului de termoficare și frig în casele ploieștenilor. începem acum lungul drum pentru tehnologizare, care va fi dificil în continuare din punct de vedere financiar. Și da, scăderea subvenției a fost un pas sensibil, dar obligatoriu, pentru a intra pe acest drum de dezvoltare și a ieși de pe poteca de supraviețuire”.