AFLATI ACUM ce acte medicale trebuie sa insoteasca cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile locale!

ATENȚIE: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, potrivit răspunsului furnizat de Ministerul Sănătății ca urmare a solicitării AEP, acestea sunt actele medicale care trebuie să însoțească cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile locale din anul 2020:

*Pentru persoanele cu diverse boli sau grade de invaliditate altele decât COVID-19, sunt necesare copii după documente medicale justificative (aceleași documente care au fost prezentate și la scrutinele anterioare).

*În cazul persoanelor confirmate cu infecția COVID-19, izolate la domiciliu sau într-o altă locație declarată, este necesară o copie după unul din următoarele documente:

-biletul de externare din unitatea sanitară, care confirmă diagnosticul și indicația de izolare;

-decizia de izolare emisă de Direcția de Sănătate Publică;

-rezultatul pozitiv al testării COVID – 19 RT – PCR, efectuată în ultimele 14 zile.

***Pentru persoanele aflate în carantină la domiciliu sau carantină instituționalizată, impusă atât pentru cetățenii care intră pe teritoriul României din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID -19, cât și pentru contacții persoanelor infectate, este necesară copia deciziei de carantină emisă de Direcția de Sănătate Publică.