La vreme de semănat PORMBUL… aurul miraculos al mămăligii pe care o savurăm mulțumită lui…
Afalăm de la muzeograful Petre Vlad- Muzeul Conacul „Pană Filipescu” din Filipeștiii de Târg:
Șerban Cantacuzino (1634-1688), al doilea fiul al bogatului și influentului postelnic Constantin Cantacuzino (1598-1663), a fost conducătorul Țării Românești în perioada 1678-1688. Demn de luat în seamă, domnia sa a fost marcată de prosperitate economică și culturală, precum ctitorirea Mânăstirii Cotroceni, introducerea culturii porumbului în Valahia și tipărirea primei Biblii în limba română.
În al șaptelea deceniu al secolului XVII, familia Cantacuzino se confrunta cu numeroase obstacole. Aceștia au considerat că venirea pe tron a lui Gheorghe Duca în 1763 le va oferi pace. Din nefericire, noul domn, ostil Cantacuzinilor, i-a rechemat în țară pe dușmanii acestei familii: Stroe Leurdeanu, răspunzător de moartea postelnicului Constantin și Hrizea Popescu care îi torturase pe Cantacuzini în 1672.
În 1675 Duca a fost chemat de otomani la război împotriva polonezilor, lăsând țara în grija lui Leurdeanu și a lui Hrizea. Cei doi au plănuit un complot și când domnul a revenit, a ordonat arestarea clanului Cantacuzinilor. Șerban, Constantin stolnicul și Mihai au fost arestați, însă frații mai mici, Matei și Iordache-Coconul au fugit în Transilvania. Duca a ordonat și arestarea doamnei Elina, soția răposatului postelnic. Din fericire, Cantacuzinii au fost eliberați grație ajutorului provenit de la mama domnului Duca și soția acestuia, Anastasia.
În vara anului 1678, conducătorul Munteniei a fost chemat iar la luptă, contra cazacilor din Ucraina. Adept al dictonului ,,divide et impera”, Gheorghe Duca a lăsat țara în grija lui Șerban Cantacuzino și a lui Hrizea Popescu. Acesta considera că putea să conducă țara mai bine, câtă vreme boierii din Divan se învrăjbeau între ei.
Șerban înțelesese că singura modalitate de a trăi în pace și de a ridica Munteania, supusă de douăzeci de ani intrigilor unor domni lacomi, era să ia el însăși puterea, fără intermediar. Contextul era unul favorabil. Kara-Mustafa, cu care întreținea relații bune, a fost numit noul mare vizir. Reușind să evadeze din capitală, Șerban se ascunsese la una din moșiile sale, în Pădurea Cotroceni, aflată în apropiere, dar foarte deasă pe atunci. A rămas ascuns acolo mai multe zile și nopți, așteptând să se potolească urmăritorii lui și jurându-se că dacă va scăpa, va ridica acolo o mânăstire. A scăpat și s-a îndreptat spre sud, la Dunăre, însoțit de nepotul său Pârvu, priceput în limbile turcă și tătară. În luna octombrie Șerban a ajuns la Adrianopol și s-a întâlnit cu Kara-Mustafa. Noul mare vizir a hotărât să-l mute pe Duca în Moldova și să-l numească pe boierul Cantacuzin ca noul domn al Valahiei, contra unei sume de 1.300 de pungi.
În luna noiembrie a anului 1787, Șerban a devenit oficial conducătorul Țării Românești, revenind în capitală pe data de 6 ianuarie 1679, aclamat de populația care nădăjduia de atâția ani să scape de domnii de origine străină și corupți. Acuma Munteania avea să fie condusă de ,,Ioan Șerban Basarab Voievod”. Prin numele Basarab, voia să evidențieze continuitatea cu stirpea românească a Basarabilor, transmisă prin mama sa. Prenumele Ioan era un însemn voievodal, folosit de domnii români înaintea numelui lor și a cărui origine poate fi văzută ca un semn al continuității cu primul împărat valah Ioan Asan sau Ioniță Asan, de la începutul secolului al XIII-lea.
Șerban Cantacuzino avea să conducă poporul cu o mână de fier, obiectivul său fiind acela de a transforma Valahia într-un principat organizat și prosper, dezvoltat din punct de vedere economic și cultural și cu ambiții diplomatice europene, dotat cu o putere capabilă centralizată și liberă de sub autoritatea otomană.
În cadrul patrimoniului Muzeului ,,Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg, se află Biblia lui Șerban Cantacuzino, prima Biblie tipărită în limba română cu alfabet chirilic.
***Bibliografie:
Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, edit. Albatros, București, 1996.
