Sunt seri care se anunță frumoase.
Și sunt seri care devin memorabile.
Joi seară, concertul simfonic oferit de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești a fost din nou sold out, semn că reîntâlnirea cu Ionut Podgoreanu și Florian Podgoreanu era una așteptată.
„Sub bagheta dirijorului Ionuț Podgoreanu, Orchestra Simfonică ploieșteană a construit, împreună cu pianistul Florian Podgoreanu, un moment de mare intensitate muzicală prin celebrul Concert nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov – o lucrare în care lirismul, forța și emoția se împletesc într-un dialog spectaculos între solist și orchestră.
În partea a doua a serii, Serenada nr. 1 de Johannes Brahms a adus echilibrul și noblețea romantismului german, într-o interpretare plină de rafinament și căldură.
A fost o seară în care muzica a respirat larg, iar publicul a trăit fiecare moment împreună cu artiștii de pe scenă.
Vă mulțumim pentru încă o seară sold out, pentru aplauze și pentru bucuria de a fi împreună”.
E cronica pe scurt a sentimentului că, într-adevăr, în fiece joi seară muzica face sărbătoare în sala prestigioasei Filarmonici ploieștene, acolo unde muzicienii au luat obiceiul să sculpteze sunetul în armonii ce bucură inimi, gânduri, speranțe, dar și emoții în seri de neuitat.


