O drama psihologica bate gongul lunii mai la Teatrul ploiestean, locul unde spectacolele SOLD OUT spun ca ne invatam lectia…

Cel mai nou spectacol din repertoriul secției Dramă, „SUB APĂ”, deschide luna mai, la Teatrul „Toma Caragiu Ploiești”, o lună care se anunță una fabuloasă, care va găzdui și deja tradiționalul Festival de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium.

 

Așadar, primele zile ale lui mai vin în fața publiclui cu o dramă psihologică, în care realismul și fantasticul se împletesc, dezvăluind suferințe adânc înrădăcinate ce ies la suprafață, amenințând liniștea aparentă.

Regia: Andi Vasluianu

Scenografia: Ionuț Vișan

Distribuția: Cristian Popa (Andrei), Șefan Iancu (Samuel) (cel acreface un rol excellent și în cel mai îndrăgit serial al momentului- „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, alături de fratele său), Ana Crețu(Ana), Ada Simionică (Bătrâna)

 

***Apropos, ce vreau să spun?! Mergeți fraților, la Teatru! La teatru, la Ploiești! Da. Aici, fiearesă pămână, ficarelună, fiecare… eveniment e o sărbătoare în sine. Pentru că aici ARTA de a DĂRUI ARTĂ nu e un vis, nu e un „slogan”. E pur și simplu viața teatrului, cu tot cu artiști, proiecte, festivaluri, director, gong și reflectoare. Și… trebuie să mă credeți pe cuvânt: pleiada de spectacole care fără excepție se jo a SOLD OUT demonstrează că ploieștenii au învățat că fără cultură… se poate trăi, dar nu merită (al nostru… Caragiale).

 

*Bilete disponibile la Agenția Teatrală, tel 0244.522.774 și online:

Joi, 1 mai: https://www.entertix.ro/…/sub-apa-1-mai-2025-teatrul

Vineri, 2 mai: https://www.entertix.ro/…/sub-apa-2-mai-2025-teatrul…

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta peste14 ani

 

 

 

foto: Miriam Dumitrescu