„Ph-SMART”: Trei unitati de invatamant de pe valea Teleajenului, dotate cu tehnologie digitala de ultima ora

Școala Generală Cerașu, Școala Gimnazială Măneciu-Pământeni și Colegiul „Ferdinand I” Măneciu au fost echipate recent de către  Consiliul Județean Prahova cu tehnologie digitală de ultimă oră.

Absolut necesar!

Printre echipamentele furnizate se numără table interactive, calculatoare desktop complete cu monitoare, sisteme all-in-one, laptopuri, echipamente audio, soluții pentru videoconferințe, imprimante multifuncționale și routere Wi-Fi.

* potrivit administrației județene, până în septembrie 2024, aceste școli vor primi de asemenea mobilier nou, materiale didactice și echipamente specifice domeniului educațional.

* Proiectul „Școli Motivante Adaptate Ritmului Tehnologic Ph-SMART”, inițiat de Consiliul Județean Prahova, vizează dotarea a 86 de unități educaționale din județul Prahova, beneficiind aproape 44.000 de elevi, cu echipamente digitale avansate, mobilier nou, materiale didactice și echipamente de specialitate.

* Finanțarea acestui proiect de către administrația publică județeană din Prahova provine din fonduri europene, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a proiectului fiind de 101.171.591 lei.