Soprana Rodica Vica – Ploiesteni cu care ne mandrim

Primaria Ploiesti continua prezentarea cetatenilor cu care municipiul Ploiesti se poate mandri. Astazi este prezentata soprana Rodica Vica.

„S-a născut la Ploiești și și-a început formarea artistică la vârsta de trei ani, în cadrul cursurilor Palatului Copiilor. Mai târziu, a studiat vioara la clasa doamnei profesor Angela Faur și canto clasic la clasa doamnei profesor Elena Lungu la Colegiului de Arta „Carmen Silva” din orașul natal. Deja din timpul studiilor liceale devine solist-invitat al multor opere și filarmonici, atât din România cât și din străinătate.

Soprana debutează pe scena Operei bucureștene, la numai 24 de ani, urmând mai apoi să colaboreze, permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti.

Rodica Vică este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzica barocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi.

În toamna anului 2012 a fost invitată să participe la unul dintre cele mai prestigioase proiecte de operă din Romania, Indiile Galante de J.Ph. Rameau în regia celebrului Andrei Serban, la Opera Națională Română Iași. În urma concursului Piccolo Festival del Friuli Venezia, soprana Rodica Vică a obținut rolul Marchesa Lucinda din opera La Cecchina de N. Puccini, producție ce a avut loc în vara anului 2013 în numeroase orașe din Italia, sub conducerea muzicală a reputatului dirijor Filippo Maria Bressan.

Debutează internațional în anul 2014 în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart, la Viena, în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, urmând ca în toamna aceluiași an să deschidă Festivalul Internațional de muzică barocă din Varazdin, Croația alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzică barocă, Accademia Bizantina, sub conducerea dirijorului Ottavio Dantone.

În anul 2015, soprana a interpretat numeroase concerte cu programe inedite și în primă audiție alături de orchestre de renume din Austria, Italia, Germania, Romania și Croația, culminând cu debutul în recital la Teatro La Fenice din Veneția.

În vara anului 2016, Rodica Vică a fost invitată, din nou, în cadrul Klassik Festival Schloss Kirchstetten de la Viena, unde a fost cap de afiș în opera Don Pasquale, iar la finele anului soprana a obținut titlul de Doctor în Muzică. În urma cercetării sale doctorale cu titlul Stileme, influențe și surse händeliene reve-late în creația de operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart, aceasta susține în prima parte a anului 2017 concerte cu programe repertoriale Händel vs. Mozart, în România, Ungaria, Germania, Bulgaria și Aus-tria. În septembrie, soprana a revenit la Festivalul George Enescu pentru un concert alături de Sinfonietta Wien iar la sfârșitul anului a înregistrat în premieră mondială lucrarea enesciană Strigoii alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeșelea.

La începutul anului 2018, Rodica Vică a revenit în România, la Cluj-Napoca, pentru Missa in do minor de W. A. Mozart, iar în martie a fost pentru prima oară alături de Musica Ricercata în Festivalul de mu-zică veche din Budapesta. La finalul lunii noiembrie, alături de țiterista austriacă Barbara Laister- Ebner, soprana lansează un proiect multicultural unic în lume, o colecție internațională de cântece de leagăn, lansare ce are loc la Musikverein, Viena.

Stagiunea 2019-2020 i-a adus sopranei multe evenimente inedite printre care debuturi la Müpa Budapestași la Konzerthaus Berlin, cu premiera absolută a ora-toriului enescian Strigoii.

În sezonul 2020-2021, soprana Rodica Vică va avea debuturi extraordinare cum ar fi rolul Violetta Va-lery din La Traviata la Opera Națională București, la Opéra de Marseille, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cu lucrarea enesciană Strigoii, precum și turneele internaționale JAZZT VIVALDI și Romanian Music Journey”, se scrie pe pagina Primariei Ploiesti.