3 în 1 – Trei carti intr-o lansare

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” găzduieşte sâmbătă, 12 martie 2016, la ora 15.00, în B-dul Independenţei nr.1, lansarea Trilogiei de poezie: „Întredeschis”, „Dincolo de fugă”, „Vântul în oglindă”, a scriitoarei Camelia Iuliana Radu.

Prezentarea va fi susținută de trei personalități de marcă ale literaturii contemporane: Octavian Soviany, Paul Vinicius și Dan Iancu.

Camelia Iuliana Radu este membră a Cenaclului literar “qpoem” al Editurii ”Paralela 45”, iar în Ploiești funcţionează ca psiholog consilier TU. A fost remarcată în copilărie de Tudor Opriş și Marin Sorescu, iar în prezent de Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, Viorel Mureșan și alții. Este prezentă cu poezie în diverse antologii ale poeţilor români din ţară şi străinătate. Îşi ilustrează singură volumele, având numeroase expoziţii de grafică de carte în oraşele din ţară. Alte apariţii ale autoarei: Pasărea singuratică (2001), Legendele Cetăţii Şinca (2002), Caiet pentru citire (2002), Muntele iniţiaţilor (2003), Regăsirea de sine (2008), Pe muchia prezentului (2009), Floare mică (2009), Tangerine Tangou (2012), Oman (2013), Caietul roșu (2014), Negru de iarnă (2014), 6 de inimă neagră (2015), Norr (2015), În 2014 primește Premiul pentru Poezie al Revistei literare Plumb și Premiul I la secținea poezie a Festivalului literar de la Vișeu de Sus. In 2016 este nominalizat volumul Norr, de către GoodRead.ro în topul Cele mai bune 100 de cărți ale anului.

“Din 2003, când a publicat volumul de poezie Muntele iniţiaţilor, până în prezent, Camelia Iuliana Radu a evoluat într-un sens al construcţiei întregului. Volumele sale au fost tot mai precis structurate, ca ale unui arhitect ce nu se mai mulţumeşte cu frumuseţea unei clădiri, ci vrea un oraş, un oraş funcţional într-o concepţie urbanistică. A mai încercat şi proză scurtă, Pasărea singuratică (2001) şi Pe muchia prezentului (2009), probabil va mai publica şi cărţi de proză, dar poezia este cea care a sedus-o şi în care s-a cuprins. Dincolo de fugă (Editura Agol, 2015), este ultima apariţie editorială a poetei, ea având până în prezent unsprezece cărţi de poezie (dacă am socotit bine şi dacă includem aici şi volumul colectiv din 2015, 6 de inimă neagră). Este o febrilă luare în posesie a poeziei, fapt întărit de orice lectură din volumele sale, căci se vădeşte îndată dedicarea cu care scrie. O dăruire aproape totală, o încredere superbă a poetei în poezie şi în propriile sale forţe.” (Dan Perșa)