135 DE  ANI de vesnicie a  LUCEAFARULUI culturii noastre: celebrare cu Expozitie de Carte ONLINE la Biblioteca Judeteana „Nicolae Iorga”

15 iunie 2024 – 135 DE  ANI de la trecerea la cele veșnice a POETULUI MIHAI EMINESCU (1850 – 1889)… O zi de însemnătate majoră pentru CULTURA ROMÂNĂ.

Biblioteca Județeană ,,Nicolae Iorga Ploiești vă invită să urmăriți  filmul documentar: ,,VIAȚA LUI MIHAI EMINESCU”, care va rula pe tot parcursul zilei, alături de o expoziție de carte… online.

Totodată, ploieștenii sunt așteptați să depună flori, la ora 10.30 la bustul poetului, situat pe esplanada din apropierea Casei de Cultura a Sindicatelor Ploiești.

„Manuscrisele lui Eminescu

Motto:„Oamenii se împart în douǎ categorii: unii cautǎ și nu gǎsesc, alţii gǎsesc și nu sînt mulţumiţi.”

Eminescu

Manuscrisele poetului sînt „caiete de creație” îndeosebi pentru opera literară. Din manuscrise aflăm despre geneza unor scrieri literare și de stadiile prin care trec acestea în procesul de desăvîrșire artistică. Manuscrisele cuprind și un număr considerabil de note la cursurile universitare, însemnări de lectură, ele fiind și un „jurnal” al formării sale intelectuale dar și un „instrument de lucru” în activitatea scriitoricească eminesciană. Dar acest adevărat „atelier” eminescian, denumit inspirat „Exerciții & moloz”, cuprinde și însemnări „căzute ca o pilitură de aur din strungul meșteșugarului” (D. Panaitescu-Perpessicius, Opere, vol. V, Editura Academiei R.P.R., 1958), privitoare la filozofie, demografie, economie politică, comerț, drept, etnografie, folclor, filologie, lingvistică, matematică, astronomie, fizică, geologie, biologie, botanică, zoologie, artă, literatură, istorie, geografie. Este, acesta, un capitol important cu însemnări din varii și vaste domenii, așadar, alături de miile de pagini cuprinzînd notații cu predilecție venite din poezie, proză și teatru.

„Însemnările ne relevă un Eminescu din familia spirituală a lui Leonardo Da Vinci, cu o mare sete de cunoaștere și preocupări multilaterale, care îl situează pe primul loc în cultura română și-i conferă un loc de frunte în cea universală”, scria, pe bună dreptate, criticul și istoricul literar, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, acela care și-a închinat cea mai mare parte a vieții descifrării, transcrierii și inserării acestor manuscrise în monumentala ediție definitivă a operelor eminesciene apărută, de-a lungul anilor, sub girul Academiei Române. (B.-L.S.)

*

„Nimărui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pămîntul nostru e mai sărac în genii, decît Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decît pe Pămînt un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3, 4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încît nu ştiu zău dacă de la Adam pînă la Papa Leon IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică cîteva centigrame de creieri mai mult decît suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămînem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.”

(Manuscrisul 2255)

„Cine-i şchiop acasă e şchiop şi-n tîrg. Cine-i prost acasă e prost şi-n tîrg, cine-i imoral în cămin e imoral şi-n afară.”

(Manuscrisul 2255)

„Iar voi, tineri care v-aţi grupat împrejurul acestei îmblători literare, ascultaţi sfatul unui om care vă voieşte binele din inimă. Petrescu, pălămarul, – cizmariul… croitorul, oameni onorabili, folositori sie şi societăţii, au nevoie de ucenici. Decât pseudotalent în literatură, mai bine talent în cizmărie. Mai bine cel de-ntâi într-un sat decât al doilea la Roma. Ca voi au fost mii de mii de oameni pe lume şi vor mai fi încă. Nimănui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pământul nostru e mai sărac în genii, decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului unui nou sistem solar decât pe Pământ un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3-4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încât nu ştiu zău dacă de la Adam până la Papa Leo IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte bieţi mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică câteva centigrame de creieri mai mult decât suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămânem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.”*

(Manuscrisul 2255)

„D. Michaelis Eminescu, vecinic doctorand în multe știinţe nefolositoare… fost bibliotecar cînd a și prǎdat biblioteca, fost revizor la școalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas, și al altor jurnale necitite colaborator.”

 (în <Manuscrisul 2256>, apud. C. Noica, „Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești”, București, Ed. Eminescu, 1975).

„A iubi? – a avea vreme de pierdut. Cine n-are vreme, nu iubeşte.”

(Manuscrisul 2269)

„Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i; dar un nerod nu cunoaște pe-un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.”

( Manuscrisul 2275 B )

„Un novelist român spunea, că dracul cînd n-are de lucru îşi cîntăreşte coada. Omul cînd n-are ce lucra, face filozofie.”

 (Manuscrisul 2283)

„Moralitatea e pentru suflete identică cu sănătatea pentru trup. Un popor imoral e fizic nesănătos sau degenerat.”

 (Manuscrisul 2288)*

*Cu excepția celui indicat, citatele au fost extrase din volumul „Fragmentarium”, o ediție după manuscrise, cu variante, note, addenda și indici de Magdalena D. VATAMANIUC, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981)

***

„Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. (…) A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăte ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fi descuiat cu cheile străine, poezia apaţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neisprăvit? Câteva reflexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…”*

Tudor Arghezi

* Transcriere după o înregistrare a unei conferințe existente în «Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii române» susținută în 1955, la aniversarea a 105 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. O parte din textul acestei conferinţe (inclusiv acest fragment) va constitui obiectul eseului ,,Eminescu” (datat 1957), inclus în volumul «Tablete de cronicar» apărut la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (E.S.P.L.A), București, 1960.

***

„Și dacă sufletul popoarelor se oglindește în cuvîntul poeților, Eminescu reflectă și în aceasta istoria intelectuală a poporului său, depunînd mărturie pentru ea. (…) Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămînță adusă din întîmplare pe solul Daciei de suflarea vînturilor apusene: este un astru țîșnit din adîncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizație tînără și nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și severă tradiție. Ca și a «Luceafărului» său, și lumina lui a străbătut, înainte să ajungă pînă la noi, o cale lungă.”

Rosa del Conte

Roma, 8 septembrie 1962

(în volumul „Eminescu sau despre absolut”, editura Humanitas, București, 2016) 

***

„Eminescu? – e foarte greu să respiri după el, dar în clipa în care ne-a devenit tuturor respirație, va trebui ca noi înșine, la rîndul nostru, să fim respirația nenăscuților. Eminescu este un aer pur, genuin, un aer curat.”

Nichita Stănescu

(1980)

***

„Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semănă cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare.

În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pămînt, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le posedă. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Cînd i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei ţări s-a înălţat, spre cinstea ei, pînă la regele poeziei româneşti”.

Carmen Sylva

(„Poveștile Peleșului”, editura Corint, 2018)”, au scris reprezentanții Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, pe contul de socializare al instituției.