115 ani de la nasterea compozitorului Paul Constantinescu. Intereseaza?!?!

Aniversăm 115 ani de la nașterea compozitorului Paul Constantinescu.

Săptămâna trecută Filarmonica Ploiești a desfășurat, la Berlin, o serie de evenimente menite să comemoreze ilustrul compozitor, printre care amintim: expoziția de fotografie „Paul Constantinescu – o viață dedicată culturii”, realizată în parteneriat cu Muzeul Paul Constantinescu, prezentarea cărții „Paul Constantinescu – „RESTITUIRI”, scrisă de Prof. Univ. Dr. Sanda Hârlav Maistorovici, o lucrare care aduce la lumină aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și operei compozitorului și nu în ultimul rând lansarea CD-ului „Simfonia Ploieșteană”, o înregistrare excepțională realizată de studioul Filarmonicii Ploiești.

Această compoziție muzicală descrie în sunete frumusețea și esența orașului Ploiești, iar premiera sa a avut loc la data de 30 septembrie 1961, sub bagheta maestrului Ion Baciu, cu Orchestra Simfonică.

Astăzi, ne amintim cu respect și admirație de Paul Constantinescu și de contribuția sa de neprețuit la patrimoniul cultural al României. Continuăm să ne bucurăm de muzica sa minunată și suntem mândri că avem o filarmonică care îi poartă numele”, transmite conduerea Filarmonicii ploieștene care poartă numele mareui compozitor.