1 Iunie: Daca ai lacat, de ce sa nu-l folosesti?! Nu-i mai comod decat sa tii o institutie deschisa de dragul „misiei” pe care, zice-se, ti-ai asumat-o???

De 1 Iunie, de ziua lor, toți copiii cu vârsta până la 14  ani au intrare gratuită în Muzeul ASTRA- Sibiu! E ziua când începe cea de a XVI-a ediții a Târgului de Jucării, eveniment ce se va derula în perioada 1-4 iunie.

DA și Muzeul NU E ÎNCHIS, ba pregătește ca de fiecedată un program complex și… DA, inclusiv sau mai alex în ziua de1 IUNIE, să simtă copiii bucuria, sărbătoarea, să-și dea întâlnire chiar atunci cu farmecul copilăriei!  

 Gazdele anunță 26 de meșteri populari din  România și 3 meșteri populari din Republica Moldova vor organiza ateliere și demonstrații de confecționat jucării tradiționale și nu numai…

În programul primei zile de târg sunt incluse numeroase ateliere de pictură pe șevalet dar și un Campionat de joc de cărți pe echipe…. O, și câte surprize mai sunt pregătite…

 Fain, frumos, inspirat! Cum se cade pentru a celebra Sărbătoarea Copilăriei, atunci, pe 1 Iunie și încă… zile la rând!

 De asemenea, Cetatea de Scaun a Sucevei, loc de întâlnire cu istoria multiseculară, va fi deschisă de 1 Iunie dar și în zilele ce urmează sărbătorii! Absolut firesc! De dragul copiilor, de dragul porților deschise către cunoaștere pentru a celebra Copilăria atunci când copiii simt mai mult sărbătoarea, când simt că sunt în centrul atenției, când simt că ei sunt cei mai importanți pentru azi și pentru mâine…

„Vă invităm pe 1 Iunie, să descoperiți o mulţime de colecţii impresionante cum ar fi colecţia de aparate foto, radiouri, telefoane, gramofoane, fonografe, mașini de scris, de calcul și altele.

Remarcabila colecţie cu tema “Floare de colț”, a fost atestată ca record mondial în 2017. Aceasta număra la data certificării, 2754 de obiecte, iar astăzi aproape s-a dublat”- este mesajul celor de la fascinantul Muzeu al Recordurilor din București…

Și acestea sunt… numai câteva exemple, la întâmplare…

MINUNAT! Da, acolo, pe alte meleaguri, nu la noi. La noi, tradițional, e cu… lacătul pe ușă! SIMPLU.

Da, recunoaștem, sunt pregătite mai multe acțiuni… în avans (în zilele de dinaintea zilei de 1 Iunie), pe la unele muzee din județ, dar pe 1 Iunie… să stea bine lacătul pe ușă, să nu miște nici musca! Adică fix când instituțiile de cultură ar trebui să-și facă treaba (ce dacă e zi liberă), să descuie mințile copiilor, să-i facă să se simtă sărbătoriți prin neprețuitul dar al culturii. E chestie nu doar de management, dar și de imagine, de înțelegere a unui rost, de potrivire a programului cu așteptările publicului…. sau mai mult decât atât, e chestie de știință în a ATRAGE PUBLICUL, ÎN A APROPIA COPILUL DE ROSTUL SĂRBĂTORII DE 1 IUNIE, DE CULTURĂ, e chestie de… DĂRUIRE, dacă vreți… La drept vorbind, sunt, însă, mult mai multe de spus, mai ales că NU e prima dată când la noi, la Ploiești, în Prahova e… cu totul altfel decât prin alte părți la sărbători dintr-astea naționale.

Dar, vorba-aceea, dacă există și ai lacăt, de ce să nu îl folosești?! Nu-i mai comod așa, în loc să ții o instituție deschisă de dragul „misiei” pe care, zice-se, ți-ai asumat-o???

foto: Facebook, ziare.com