1.000 de locuri de veci noi in Ploiesti

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții – Serviciul Reparații și Investiții Drumuri, informează cetățenii că au fost demarate lucrările de modernizare drum în Cartierul Bunavestire, pe străzile pe care au fost finalizate lucrările de extindere a rețelei de canalizare: Șoimului, Timpului, Arcușului, Gh. Asachi, Brateș și Ploilor.

Totodată, au fost demarate lucrările de realizare a parcărilor cu dale înierbate în Piața Aurora și pe strada Sergent Mateescu, precum și lucrările de reparații curente drum pe Șoseaua Vestului.

Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

De menționat că, în această perioadă a avut loc predarea amplasamentului pentru extinderea cimitirului Mihai Bravu, urmând ca aici să fie astfel create 1.000 de locuri de veci.