Proiecte cu fonduri europene la Ploiesti

Primăria Ploiești se pregătește să depună, în luna august, primele cereri de finanțare pentru o serie de proiecte care ar urma să fie realizate cu fonduri europene.

 

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a prezentat marți proiectele la care s-a lucrat pentru atragerea de finanțare europeană.

Pe lista proiectelor care se doresc a fi implementate la Ploiești figurează modernizarea sistemului de iluminat public, realizarea unui multimodal de lângă Spitalul Județean, extinderea la patru benzi a străzii Gheorghe Grigore Cantacuzino, dar și realizarea unei legături între Gara de Vest și Gara de Sud.

Modernizarea sistemului de iluminat public vizează două proiecte majore. Primul se referă la modernizarea iluminatului public pe traseul tramvaiului 101, iar cel de-al doilea pe traseul tramvaiului 102, valoarea estimativă totală urmând să fie de peste 20 de milioane de lei cu TVA.

Un alt proiect important vizează achiziționarea de mijloace de transport, tot cu fonduri europene, de data aceasta în cadrul unui acord de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, care ar urma să fie lider de proiect.