Mircea Cosma, la Adunarea Generala a UNCJR

În perioada 12-14 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, participă la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Preşedinţilor de Consilii Judeţene din România (UNCJR), manifestare care se desfăşoară în localitatea Murighiol, judeţul Tulcea.
Pe ordinea de zi a evenimentului se află alegerea preşedintelui UNCJR şi a Consiliului Director, prezentarea raportului de activitate al preşedintelui UNCJR pe anul 2011, aprobarea situaţiei financiare a UNCJR, dar şi aprobarea bugetului şi a programului de activităţi pentru 2012.

De asemenea, vor fi prezentate şi câteva proiecte de lege privind finanţarea administraţiei publice locale. UNCJR este o organizaţie nonguvernamentală ce reuneşte Consiliile Judeţene din România, ca autorităţi ale administraţiilor publice locale.