Handbal masculin / Esec pentru CSM Ploiesti in Moldova

Anul 2012 a debutat cu o infrangere pentru handbalistii de la CSM Ploiesti.
Gruparea pregătită de antrenorii Mircea Bedivan şi Lucian Nicolae a pierdut meciul din etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, disputat, astăzi, în deplasare, împotriva formaţiei Universitatea Bucovina Suceava, cu scorul de 34-26 (17-12).

Ploieştenii au avut un început de partidă foarte slab, sucevenii conducând cu 6-0 în primele minute. CSM Ploieşti s-a luptat apoi pe întreaga perioadă a meciului să revină. Şi, chiar dacă s-au apropiat la câteva goluri, la un moment dat, jucătorii echipei ploieștene nu au putut să schimbe soarta întâlnirii. Universitatea Bucovina Suceava s-a impus cu scorul de 34-26, trecându-și în cont cea de-a cincea victorie din campionat, în timp ce CSM Ploieşti a suferit cea de-a şaptea sa înfrângere din competiţie.

„Am început slab meciul, în vreme ce Suceava a jucat mult mai rapid decât ne așteptam. Noi am ratat uşor în startul partidei, iar până ne-am dezmeticit eram conduşi, deja, cu 6-0. Am încercat, după aceea, să revenim în joc, dar ne-a fost greu. Nu pot să le reproşez multe băieţilor, deoarece nu a fost un joc foarte rău”, a declarat antrenorul principal, Mircea Bedivan.

Pentru CSM Ploieşti au evoluat: Marian Dumitru, Relu Druţu – Alexandru Dimache 6 (0/2 de la 7m), Florin Nicolae 5, Marius Mihoci 5, Bogdan Botezatu 3, Tiberiu Constantinescu 3 (0/1 de la 7m), Ionuţ Rouă 2, Alexandru Ene 1, Gabriel Ghizdăvescu 1, Mihai Ghizdăvescu. Marian Duţu şi Adrian Vasile nu au jucat.