Firmele vor beneficia de o reducere de 50% a penalitatilor, pana la 15 iunie 2012

Guvernul anunţă că, în primul semestru al anului 2012, firmele vor putea beneficia de scutirea penalităţilor de întârziere în proporţie de 50%, în condiţiile în care plătesc obligaţia pricipală şi dobânzile aferente.
"În vederea simplificării fiscale, avem reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere în cazul plăţii obligaţiei principale şi a dobânzilor aferente până la 30 iunie 2012. Ştim că până la 31 decembrie 2011 operează scutirea de 100% (pentru plata penalităţilor de întârziere, n.r.) pentru cei care plătesc obligaţia principală. În 2012 vom merge până în 30 iunie cu scutirea de 50% pentru firmele care plătesc principalul şi dobânda. Beneficiază deci de scutirea penalităţilor de întârziere în proporţie de 50%", a explicat premierul Emil Boc, în plenul Parlamentului.

De aemenea, el a precizat că va fi menţinută măsura care prevede "eşalonarea la plată a obligaţiilor financiare pentru o perioadă de până la cinci ani, pentru contribuabilii care sunt în dificultate financiară".