Dobanda cheie a BNR a ajuns la minimul istoric!

Consiliul de Administraţie al băncii centrale a decis azi reducerea dobânzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 5,75%, începând cu data de 6 ianuarie 2012, nivel minim de la adoptarea modelului actual de politică monetară, potrivit unui comunicat transmis de Banca Naţională a României (BNR).
Banca centrală modificase dobânda cheie la 6% la începutul lunii noiembrie 2011, după ce o menţinuse neschimbată din mai 2010, la 6,25%. Totodată, banca centrală a menţinut joi ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) la nivelurile actuale, de 15% pentru pasivele în lei şi de 20% pentru cele în valută ale băncilor. În comunicatul de joi, BNR a mai menţionat că va practica gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar.

De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR reafirmă că banca centrală va monitoriza în continuare evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.